Breaking News

latest

Asociația Psihologilor din România: Educația sexuală promovează sănătatea fizică și mentală a copiilor!

Foto ilustrativa Asociația prezintă o serie de avantaje ale educației sexuale, precum faptul că reduce sarcinile nedorite și contribuie la r...

Foto ilustrativa


Asociația prezintă o serie de avantaje ale educației sexuale, precum faptul că reduce sarcinile nedorite și contribuie la reducerea ratei de abuz sexual. Totodată, contestă speculații auzite în dezbaterea publică, în acest sens afirmând că nu crește rata de infectări cu boli cu transmitere sexuală și nici activitatea sexuală sau comportamentele sexuale riscante. 

În acord cu ghidurile internaționale, Asociația Psihologilor din România înțelege educația sexuală ca fiind un proces de predare și învățare incremental, bazat pe dovezi științifice, adaptat la vârsta și la nivelul de dezvoltare cognitivă și afectivă a copiilor. Acest tip de educație are la bază respectarea drepturilor fundamentale ale omului, întrucât promovează accesul copiilor și adolescenților la informații relevante legate de sănătate, siguranță, protecție și nediscriminare. 

Educația sexuală adresează nu doar sexualitatea, ci și: 
  • Dezvoltarea corpului uman; 
  • Caracteristicile bio-psiho-sociale ale pubertății 
  • Relațiile sănătoase și comunicarea eficientă; Valori și drepturi umane; 
  • Consimțământ și siguranță; 
  • Imaginea corporală; 
  • Non-discriminare și respectul pentru diversitate. 

În baza cercetărilor empirice publicate în jurnalele științifice de specialitate, analizate inclusiv în ghidurile internaționale de referință, concluzionăm că educația sexuală în școli: 
 − nu crește activitatea sexuală și nici comportamentele sexuale riscante, ba chiar contribuie la amânarea începerii vieții sexuale și la responsabilizare; 
 − nu crește rata de infectare cu boli cu transmitere sexuală; 
 − reduce frecvența sarcinilor nedorite; 
 − crește frecvența utilizării mijloacelor contraceptive (e.g., prezervative); 
 − dezvoltă cunoștințele copiilor, adolescenților și tinerilor despre sexualitate, relații, emoții și sănătate;   − este mai eficientă decât programele care promovează abstinența; 
 − în timp, poate reduce rata violenței de gen și contribuie la reducerea ratei de abuz sexual. 

De asemenea, ca urmare a expunerii în spațiul public a unor afirmații eronate, lipsite de fundamente științifice, care pot conduce la confuzie și la înțelegerea greșită a unor concepte importante, Asociația Psihologilor din România dorește să aducă următoarele clarificări: 

1) Consensul științific internațional, reflectat atât prin manualele de diagnoză, cât și prin pozițiile asociațiilor internaționale de psihologie, este că atracția sexuală față de persoane de același sex nu reprezintă o boală sau o tulburare mintală. O tulburare mintală, prin definiție (conform DSM-5 și ICD-11), constă într-o serie de modificări care produc în sine suferință ori afectarea funcționării în viața de zi cu zi (calitatea vieții, relațiile sociale și/sau performanța academică ori la locul de muncă), ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor atrase de același sex, decât în măsura în care sunt hărțuite, umilite, sau discriminate. 

 2) Comportamentele de auto-stimulare (masturbarea) sunt obișnuite și apar natural în dezvoltarea copilului, încă de la vârste timpurii, din etapa de explorare. În sine, acestea nu sunt periculoase și nu conduc la dezvoltarea unor tulburări pe termen lung. Dimpotrivă, se pare că pedepsirea acestor comportamente, înjosirea/umilirea copilului și rușinea asociată cu pedeapsa pot conduce, mai degrabă, la probleme în dezvoltarea acestuia. Este recomandată o atitudine deschisă, normalizatoare din partea părintelui, completată de instrucțiuni comportamentale cu privire la momentele și situațiile în care aceste comportamente sunt adecvate (de ex., nu într-un cadru social).

Niciun comentariu