Foto ilustrativa Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău consideră că adopția trebuie să rămână în continuare ...
Foto ilustrativa
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău consideră că adopția trebuie să rămână în continuare o prioritate pentru toți copiii aflați în sistemul de protecție, dat fiind că aceasta este singura soluție prin care ei primesc șansa la o nouă viață, într-un mediu familial stabil și permanent.
În ciuda acestor deziderate, adopțiile în Bacău sunt prea puține, iar suportul instituției pentru a schimba această situație este unul slab. Tot mai multe familii se plâng de nepăsarea angajaților D.G.A.S.P.C, de lipsa de cooperare și chiar de rea voință.
Conform evidenței D.G.A.S.P.C., în anul 2021, 18 familii din județul Bacău au primit un atestat de familie adoptatoare, iar un număr de 20 familii se află în etapa de evaluare în vederea obținerii atestatului de familii potențial adoptatoare.
De la începutul anului, un număr de 71 copii a avut prevăzut ca finalitate a Planului individualizat de protecție – adopția, s-a depus pe rolul instanței de judecată un număr de 70 dosare cu propunerea de deschidere procedură adopție și s-a deschis procedura de adopție pentru un număr de 43 copii.
În acest an, 25 copii au părăsit sistemul de protecție fiind încredințați în vederea adopției, și s-a definitivat adopția pentru un număr de 15 copii.
Adopțiile în statistică:
Modificările legislative intrate în vigoare în 2020, menite să ușureze procedurile, au dat rezultate: în primele nouă luni din 2021, și-au găsit părinți adoptivi peste o mie de copii, mai mulți decât în tot anul trecut. La Bacău adopțiile stagnează!
Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 233/2012 privind serviciile și activitățile ce pot fi desfășurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopției interne, precum și metodologia de autorizare a acestora și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.441/2004 cu privire la autorizarea organizațiilor private străine de a desfășura activități în domeniul adopției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 12 august 2016 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre. HG DOCUMENT
În același timp, a crescut constant și numărul românilor care vor să le ofere o familie copiilor rămași în grija statului, însă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău este de altă părere. Un exemplu este mărturia unei familii care precizează:
Am dorit sa adoptăm un copil abandonat într-o scară de bloc, am mers la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău pentru a duce copilul găsit, și pentru a mă interesa de modalitățile legale de adopție. Am aflat cu stupoare că a fost dat în plasament unei asistente maternale care avea grijă de alți 4 copii, în condiții minime. Se pare că statul dorește să țină copii în sistem, noi cu o situație financiară excelentă, nu ne-am încadrat, ba mai mult am fost afurisiți când am cerut detalii! F. H
Niciun comentariu