Breaking News

latest

EXCLUSIV: Strigătul unui polițist din Moinești. "Domnule Chestor - cu ce v-am greșit să fiu plimbat prin procese"?

Foto: Viorel Munteanu Agentul Munteanu a crescut la Casa de Copii din Târgu Ocna. A urmat Școala de Subofițeri „Vasile Lascăr” din Câmpina. ...

Foto: Viorel Munteanu

Agentul Munteanu a crescut la Casa de Copii din Târgu Ocna. A urmat Școala de Subofițeri „Vasile Lascăr” din Câmpina. Agentul Aurel Munteanu a fost angajat în Poliția Română în anul 1995. Până să ajungă la Poliția Moinești, el a lucrat, în București,  la Evidența Populației și la Secția 2 Poliție. Apoi, la Poliția din Târgu Trotuș.

Povestea Agentului Șef este mai veche, din 2014. Acesta a intrat în grevă în urma unei serii de abuzuri săvârșite de șeful Poliției Moinești, comisar șef Gelu Margină. Mai exact, spun polițiștii, înainte de acest incident agentul Munteanu, care avea și atribuții de polițist rutier, a ridicat mai multe permise de conducere ale unor oameni influenți din Moinești. În plus, i-ar fi făcut dosar penal chiar și unui fin al șefului IPJ Bacău, comisar șef Vasile Oprișan, pentru că a condus un autoturism pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat. (povestea întreagă aici).

Foto: Aurel Munteanu

Bună ziua Bacău a stat de vorbă cu fostul Agent Șef - Aurel Munteanu!


bzbc.ro: Stim ca povestea dvs este veche. Din 2014. Ce nedreptate vi s-a facut atunci? 
Agent: Am fost amenințat de fostul șef al Poliție Moinești că voi fi dat afară pentru că am făcut dosar penal unui domn care s a recomandat ca fiind finul domnului oprisan. L-am depistat fără permis în trafic în Moinești.

bzbc.roCum s-a soluționat in final acea problema a finului? 
AgentAm înțeles ca s a clasat dosarul. În momentul când l am oprit în baza de date nu figura cu permis. 
bzbc.roCe funcție aveți acum, cu ce vă întrețineți? 
AgentAm stat doi ani fără niciun venit. Am fost reangajat pentru că am obținut suspendarea dispoziției de trecere în rezerva. Pe fond am pierdut și am fost trecut din nou în rezerva. Cu ajutorul Sindicatului Europol am câștigat dreptul de pensie, după ani de stat fără venituri. Am trăit din mila prietenilor și a colegilor. Acum am pensie relativ mica, 2500 lei și o grămadă de datorii.

bzbc.ro: Cât de greu v-a fost în această perioada?

AgentImprumutasem bani pentru a supravietui. Am stat doi ani fără niciun venit. Am fost reangajat pentru că am obținut suspendarea dispoziției de trecere în rezerva. Pe fond am pierdut și am fost trecut din nou în rezerva. Cu ajutorul Sindicatului Europol am câștigat dreptul de pensie, după ani de stat fără venituri. Am trăit din mila prietenilor și a colegilor. Acum am pensie relativ mica, 2500 lei și o grămadă de datorii. Imprumutasem bani pentru a supravietui. M-au ajutat foarte mult colegii mei (Sindicatului Europol).
bzbc.roCe vi se cere acum în instanță și de către cine? 
AgentDomnul Oprișan ne-a dat în judecată, pe mine, pe C. Ioan și pe o prietenă, B. Elena. Toți am protestat în fata sediului IPJ Bacău. Domnul Chestor zice ca protestele l-au indignat, dar noi am protestat pașnic și autorizat. Din 2016 ne judecam, am strămutat dosarul de doua ori, odată la Tribunalul Neamț și acum la Curtea de Apel Galati.
bzbc.roAți greșit cu ceva? 
AgentLa comisia medicala mi s-a reproșat că am postat despre fostul ministru Gabriel Oprea. N- am greșit cu nimic. Am fost un polițist corect. Probabil a deranjat ca am întocmit acel dosar penal.
bzbc.roCe doriți acum? 
AgentAcum sunt pensionar. As mai fi stat în sistem pentru că am iubit meseria de polițist. Am trăit în casa de copii. Un polițist m-a aparat când eram bătut în casa de copii. Atunci m-am hotărât sa ma fac polițist. Am dat examen la Câmpina în 1995. Puteam sa rămân și fără pensie pentru că IPJ a întocmit dosarul de pensie că să poată fi respins de casa de pensii MAI. Sindicatului Europol mi-a asigurat asistenta juridica și am câștigat în instanta dreptul la pensie.

 Agentul Munteanu dorește să fie lăsat în pace, îi iartă pe cei care i-au distrus cariera!

Domnule Chestor fost Șef al Inspectoratului Poliție Bacău, acum pensionar, cu ce v-am greșit să fiu plimbat prin procese, eu v-am iertat am renunțat pentru că sunt un om cu credință, și chiar dacă am fost cel mai umilit polițist din România, ținut într-un colț în holul poliție Moinești, ținut în viață cu perfuzii, înțepat pe ambele mâini am renunțat la toate acuzațiile asupra calvarului prin care am trecut în cele 17 zile de greva foamei. acum sunt plimbat prin procese și solicitați daune că v-am denigrat prin proteste pașnice din 2016 încerc sa ma apar cum pot eu, dvs cu armata de avocați, terminați și renunțați la proces m-am saturat să mă plimbați prin toate instanțele de judecată, dacă aveți suflet renunțați nu v-am greșit cu nimic fata de dvs!

Un comentariu

  1. Baiatul asta, desi povestea este tragica dar nu deosebita pentru ca asa se traieste in romania(cu r mic) dupa revolutie, a fost cam zelos si insitent. Nu si-a cunoscut locul si si-a luat meseria cam prea in serios. Romania nu este statul perfect din universul lui perfect, este un stat de mana a 14-a in care cetatenii inca au veceu in fundul curtii. Trebuie tratati ca atare, cu spaga si umuilinta. Pentru ca nu ti-ai cunoscut locul, prietene, ai avut numai de suferit. INVATATI sa SPAGUITI.

    RăspundețiȘtergere