Captură foto: Antena 1/Acces Direct Un ziarist bzbc.ro a discutat cu mama unei fetițe care acuză profesorul de fizică de la Colegiul Pedagog...
Un ziarist bzbc.ro a discutat cu mama unei fetițe care acuză profesorul de fizică de la Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, de fapte precum "hărțuire, atingeri și jigniri".
A venit fetița mea acasă și mi-a spus că nu se simte confortabil, că se simte rușinată.
Ce anume s-a întâmplat?
Profesorul trecea prin clasă (după terminarea pandemiei, când au început cursurile fizic) printre rânduri și pipăia fetele de sus în jos.
De când se întâmplă acest lucru?
De aproximativ un an.
Ce anume se mai întâmplă la ore?
Vorbește foarte urât, îi face pe elevi dobitoci, tâmpiți, proști.
Situația dvs este singulară?
Nu, sunt aproape 10 eleve care au spus acasă, care au luat atitudine prin părinți.
Ce măsuri ați luat?
S-au convocat ședințe, părinții au trimis petiții la ISJ Bacău și la conducerea Colegiului. Am tot semnalat peste tot aceste probleme. Am primit numai promisiuni.
Despre ce promisiuni este vorba?
Că v-a fi schimbat la altă clasă. Asta de fosta directoare. Acum sunt alții la conducere.
Din partea Inspectoratului Școlar Județean Bacău a venit o informare care nu spune nimic. Mai mult, această informare spune că s-au întâlnit și NU au decis nimic.
În urma reproșului nostru vis-a-vis de acest comunicat, și anume că nu face lumină și nu propune nimic, am primit următorul răspuns din partea Inspectorului Școlar General al Județului Bacău:
Am precizat faptul că sunt doar informații preliminare. Ancheta este în desfășurare... În acest moment colegii mei sunt acolo pentru alte forme de acțiune (inspecție la clasă, analiza situației notelor la fizica la clasa în cauză și la celelalte clase ale dlui profesor etc). Prof. Anca Egarmin
Menționăm că acest caz a fost mediatizat la televiziunea națională (Antena 1), în datele de 26/05/2022 și 30/05/2022.
Foto sursă: IPJ Bacău
Niciun comentariu