Breaking News

latest

Umbrărescu a trimis la CNAIR notificare de reziliere pentru TOATE marile proiecte de infrastructură în care este implicat!

Mișcarea lui Umbrărescu este fără precedent. Nimeni nu a îndrăznit vreodată să facă așa ceva în toată istoria României, scrie st...

Mișcarea lui Umbrărescu este fără precedent. Nimeni nu a îndrăznit vreodată să facă așa ceva în toată istoria României, scrie strictsecret.ro. Acest pas înapoi ar fi cauzat de costurile ridicate ale lucrărilor, susțin reprezentanții omului de afaceri.

Reprezentanții Asocierii SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade precizează că se poate ”demonstra cu documente” o creștere ”insurmontabilă” a costurilor de execuție în cazul acestui contract (cu referire la contractul de proiectare și execuție al Centurii Bucureștiului – Lotul 4), cifrele inițiale fiind acum complet depășite.

Reprezentantul UMB Spedition a reconfirmat că a depus la CNAIR o solicitare de încetare amiabilă a contractelor doar pentru că dorește să se înscrie în termenul legal oferit de OUG 64/2022, care permite ca în cazul în care ambele părți sunt de acord, constructorul să nu suporte consecințele unei rezilieri obișnuite. Constructorul a precizat că în condițiile actuale de creștere a prețurilor la materiale și utilități se află în imposibilitatea finalizării contractelor. Acesta a dat asigurări că nu intenționează să renunțe la contractele încheiate cu CNAIR ci doar să se asigure că firma sa va beneficia de prevederile noilor modificări legislative privind formulele de ajustare a prețurilor. Comunicat - CNAIR

Facsimil gândul.ro

Reprezentantul firmei băcăuane a precizat că imediat ce va fi aprobată în ședința de Guvern Ordonanța privind mecanismul de punere în aplicare a OUG 64/2022, care vizează formula polinomială de ajustare a prețurilor, va renunța la solicitările de încetare amiabilă remise CNAIR.

Niciun comentariu