Breaking News

latest

S-a aprobat OUG privind sprijinul mamelor cu venituri reduse. Băcăuancele pot primi stimulentul de 2.000 lei!

Primarul Municipiului Bacău - Lucian Daniel Stanciu Viziteu, anunță aprobarea de catre guvern a ordonanței privind stimulentul a...

Primarul Municipiului Bacău - Lucian Daniel Stanciu Viziteu, anunță aprobarea de catre guvern a ordonanței privind stimulentul acordat mamelor! 

Guvernul a aprobat o ordonanță prin care putem veni în sprijinul mamelor cu venituri reduse sau fără venituri, celor aflate în situații de risc, celor care sunt victime ale violenței domestice ori minorelor, a celor cu dizabilități și care nu dețin acte de identitate. 

Sprijinul este de 2.000 de lei, care se va aloca pe un card care poate fi utilizat doar în magazinele partenere în program.

Programul va fi susţinut din fonduri europene, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) şi va putea acoperi achiziţia de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare şi medicale pentru mamă şi copil.

"Așa cum am mai spus, este nevoie de un cadru legislativ clar care stabilește în ce condiții se acordă un astfel de sprijin material și că banii ajung la copil, pentru nevoile sale. 

Curtea de Conturi ne-a informat că HCL 35/2022 privind acordarea unui stimulent pentru nou-născuți, aprobat la început de an, nu îndeplinește aceasta cerință, în sensul în care nu se poate face dovada cheltuirii banilor in interesul superior al copilului.

Din acest motiv, Serviciul juridic al primăriei nu a avizat de legalitate dispozițiile de plată a acestui stimulent, stabilit prin HCL 35/2022. 

Am cerut deja Direcției de Asistență Socială să identifice, în dosarele depuse pentru acordarea stimulentului, cate se încadrează pentru a primi sprijin în baza OUG 113 din 15 iulie 2022.

Sunt alături de familiile cu copii, iar ca primar trebuie să respect legislația și voi folosi toate pârghiile de finanțare pentru a le susține." Primar

Reamintim că o inițiativă similară a fost a consilierului local - Dorin Chirilescu, inițiativă aprobată de Consiliul Local Bacău! 

Niciun comentariu