Inspectoratul Școlar Județean Bacău a centralizat rezultatele la Simulările Județene ale examenelor naționale, organizate în perioada 13-14 ...
Inspectoratul Școlar Județean Bacău a centralizat rezultatele la Simulările Județene ale examenelor naționale, organizate în perioada 13-14 februarie 2023, pentru Evaluarea Națională, respectiv 15-16 februarie 2023, pentru Bacalaureat. Aceste testări au fost organizate la ambele probe scrise ale Evaluării Naționale (Limba și literatura română, respectiv Matematică) și doar la primele două probe scrise ale examenului de Bacalaureat (Limba și literatura română, respectiv Matematică/Istorie).
Procent de promovare (medii peste 5): 51% - primele cinci unități de învățământ, care au în structură clase de a VIII-a, cu cel mai mare procent de promovare sunt Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești (100%), Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău (100%), Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău (100%), Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău (100%) și Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău (94%).
La polul opus, ca de obicei, Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău confirmă și în acest an dezastrul rezultatelor educaționale ale elevilor. ZERO promovabilitate la proba de matematică/limba română, să nu mai spunem că s-au prezentat doar 9 elevi la proba de matematică, iar 8 la limba română!
Niciun comentariu